A dărui este o artă de a crea punţi spre inimile celorlalţi. A primi cu inima deschisă presupune accesarea celei mai intime disponibilităţi de receptivitate, recunoştinţă şi iubire. Darurile pe care vi le punem la dispoziţie pe această pagină...
Pe 16 ianuarie, de la ora 19:00, la Casa Mărgărit vă invităm să celebrăm împreună eliberarea Sfântului Petru de lanţurile cu care îl legase în temniţă împăratul Irod. În “Faptele Apostolilor” se povesteşte că dormind el noaptea între doi...
Preambul: „Riturile de trecere indică individualitatea şi caracterul nostru separat, dar ne reamintesc în acelaşi timp foarte ferm şi viguros că aparţinem grupului nostru şi că existenţa nu se poate concepe separat de acesta.” Barbara Myerhoff – Rites of...
Preambul: “Viaţa individuală, oricare ar fi tipul de societate, constă din a trece succesiv de la o vârstă la alta şi de la o ocupaţie la alta. Acolo unde vârsta şi ocupaţia sunt separate, trecerea este însoţită de acte...
La fiecare trecere dintre ani, trăim un moment magic, pe puntea dintre vechi şi nou, dintre ceea ce am învăţat şi ceea ce vrem să devenim. Este momentul când lăsăm în spate fiecare anotimp cu lecţiile, suferinţele şi bucuriile...
În data de 21 Decembrie la ora 17:10, în țările nordice, începe festivitatea Solstițiului de Iarnă care va ține 24 de ore. Importantă este seara care precede această oră reprezentând în vechime momentul nașterii Copilului Divin. Solstiţiul de iarnă...
Se apropie timpul colindelor și este important să ne amintim câte ceva despre originile lor. „Iniţial, colindele aveau o funcţiune rituală, anume aceea de urare pentru fertilitate, rodire şi belşug. Un alt scop des întâlnit al colindelor era acela...
Pe cât de fascinant, pe atât de ciudat este cum rămânem conectaţi cu anumiţi oameni şi, uneori, aceştia chiar ne controlează emoţiile, stările, reacţiile. Această legătură nevăzută sau conexiunea pe care o avem cu unii oameni este produsă de...
Sunt perioade în viaţa unui bărbat când peisajul cotidian devine brusc sumbru, fără ritm, fără interes. Apar întrebări de genul: “despre doar atât poate fi vorba?” Şi o neînţeleasă dorinţă de a se întoarce în trecut, când parcă era...
Într-un articol anterior, am scris despre importanţa ritualurilor de trecere asupra destinului unui bărbat, în călătoria sa iniţiatică, şi cum eliminarea lor din societatea modernă are consecinţe negative asupra psihicului masculin. Continuăm seria de materiale despre transcenderea de la...