Testimoniale

 

“Fiecare dintre noi are nevoie de centrare şi în cadrul ritualului se află ocazia perfectă să faci ghidat, după ce te-ai eliberat de poveri. Aici vii pregătit pentru asta şi găseşti blândeţea, acceptarea şi deschiderea care să te inspire. Vino, visează, pune pe hârtie, eliberează-te de emoţii, cântă, dansează, există, trăieşte pentru a putea reveni la viaţa cotidiană trezit şi împrospătat!” M.S. (agent de voiaj)

“Ca de obicei, aici mă regăsesc complet, în deplinătatea sufletului meu. Ritualul de azi m-a împăcat cu mine şi cu cei care mă înconjoară. Prin meditaţie, prin foc şi dans, am simţit că mă conectez cu cei faţă de care sunt conectată: cu ghizii, susţinătorii, îngerii mei păzitori. Am reuşit, după atâtea lupte, să mă eliberez, să iert, să mă iert şi să simt că nu sunt singură. Sunt recunoscătoare energiei feminine, “haitei”, sentimentului că sunt importantă în viaţa mea. Mulţumesc!” Bianca (scriitoare)

“Este una dintre cele mai frumoase şi intense călătorii. Monica şi Corina sunt două ghide care s-au găsit şi formează un cuplu perfect pentru astfel de treceri.” Dalila (profesoară)

“Am găsit aici răspunsuri la întrebările mele, unele nerostite, am primit explicaţii la simboluri pe care le ştiam, dar al căror sens nu îl stăpâneam.” Amalia (avocat)

“Foarte interesant şi benefic! Susţin continuarea acestor ateliere.” Ioana (terapeut)

“Foarte frumos şi cum m-am simţit şi cum a arătat şi ce revelaţie am avut!” XX (trainer)

“Întâlnirile, interacţiunea cu Monica… aduc toate sentimente frumoase, descoperi ce ai în tine, creşti şi îţi accesezi resurse noi, spre dezvoltare şi echilibru.” Andreea (manager)

“Interesant, nu am mai participat niciodată la ceva similar!” Maria (medic)

“Ritualul a fost reconfortant, eliberator, aducător de pace şi linişte în suflet. Mulţumesc!” Andra (medic)

Ritualuri de trecere aş spune că este un loc, un timp al adunării roadelor, al centrării propriei energii către esenţa noastră, al deschiderii fiinţei către a recunoaşte vulnerabilităţile, a recunoaşte şi a cere ajutorul.” Maria A.

“Încredere, relaxare, speranţă, bucurie, revelaţie, linişte, înţelegere… ceea ce am simţit şi trăit la ritual.” Aurora (antreprenor)

“Am luat cu mine în noaptea ritualului de trecere cu prima lună plină flacăra încredereii în sufleul divin din fiinţa mea, o călătorie plină de sens revelator cu emoţia iertării ca bază şi cea a iubirii, completând-o.

Mi-am întâlnit aliaţii interiori – unii pe care deja îi ştiam şi a căror revedere m-a bucurat şi alţii noi pe care doar îi simţeam adesea, dar nu îi vedeam limpede.

Voi purta cu mine în inimă flacăra arzând cu forţă şi iubire, aprinsă în această seară. Mulţumesc! Sunt plină de recunoştinţă!” Irina (artist)

“O ghidare foarte frumoasă şi inspirată! Mulţumesc!” Adriana (medic)

“Mulţumesc din suflet pentru seara de 21 august 2017. Am trăit o seara atât de intensă, fiecare moment m-a învăluit cu lumină… încât mi-e greu acum să-l materializez în cuvinte. Fiecare moment a fost minunat. Pentru prima oara am avut curajul să mă privesc în oglindă cu iubire (nici nu-mi venea să cred că îmi vedeam chipul cu alte trăsături). Cred că am trăit pentru prima oară o prezenţă atât de profundă, a fi acolo unde eram, cuprinsă de clipă. Călătoria continuă.  Mi-ar plăcea ca la un moment dat să pot descrie în cuvinte fidele senzaţia de a fi printre femei atât de frumoase. Încă port cu mine lumina, asumarea şi candoarea de pe chipul fiecăreia, din gesturile fiecăreia. Vă mulţumesc pentru tot ce mi-aţi oferit. Mulţumesc din suflet Monica Daniela Găitănaru!” Bianca (antreprenor)